un gand..poate totusi..!?

Exact atunci cand as putea sa jur ca m-am impacat cu Dumnezeu ca nu ma numar printre alesii lui in iubire, cand fac planuri de marire, cand viata-mi este plina de mine si cele mai frumoase momente sunt weekendu-rile lungi, solitare, petrecute descifrand gandurile intortocheate si tainele frumoase din varful de carti de pe birou, cand imi pierd ziua cutreierand magazine pentru achizitionarea vreunui obiect de imbracaminte ce imi va spori buna dispozitie in urmatoarele zile, atunci cand ofer sfaturi intelepte prietenelor ametite de vreun barbat cu aura de Fat-Frumos, atunci cand am uitat de fapt ce minunat e sa iubesti si sa te simti iubita, atunci cand in somn visez dor de iubire, si plang in vis si ma trezesc zambind…Atunci ma ademeneste din nou, a cata oara?….gandul ca poate totusi…
Nu de mult a revenit in viata mea un baiat cunoscut cu timp in urma, a carui minte imi cucerise fara sa vrea poate, respectul, admiratia si a carui simpla cunostinta adusese in viata mea o schimbare de perspectiva, de proportii. Un om pe care, din prima clipa cand l-am intalnit pentru prima data, fara a stii nimic despre el, l-am purtat in gand, fara voie, spunandu-mi : ce om minunat! asta fara ganduri de romanta…sau mai stiu eu ce…caci sufletul meu imi sangera tristete, dupa o poveste abia sfarsita.Sfarsita odata cu sperantele mele, pentru totdeauna.Si eram gata sa jur ca m-am impacat cu Dumnezeu ca nu ma numar printre alesii lui la premiul iubirii…
Bine renialnirea mea cu el fusese profesionala..cel putin din partea mea…o speranta de prietenie si nu de pov de dragoste,un baiat cu o minte stralucita, cu o capacitate de empatie,cu o atitudine si o eleganta neagresiva.Un baiat pe care am reusit sa-l clasez la capitolul „Mistere neelucidate cu semne clare de politicoasa prietenie”
dar sa continui, reintalnirea neasteptata dar totusi evidenta…s-a desfasurat in ritm de invitatie promitatoare la timp complicitar in doi, urmata de disparitia misterioasa pentru o bucata de timp si de revenirea si mai hotarata , cu semne de interes crescut pentru poveste si taina in doi.
Intrasem in alerta maxima.Eram ferm convinsa sa nu depun armele, pentru ca invatasem deja ca de fiecare data e nevoie sa ma apar, sa plec la amor cum pleci la razboi, camuflata , cu strategi de cucerire, de defensiva,pregatita in fata mutarilor pe care le face inamicul, atenta sa nu ma prinda descoperita, vigilenta sa nu-mi tradez gandul tainuit, speranta de poveste curata.
Nici numai stiu cat timp a trecut pana am predat armele , cand mi-am aruncat scuturile.?..numai stiu pentru ca timpul avea atunci alt ritm…se unduia nu in sensul secundelor ci in jocul de priviri si zambete …tachinari…paream fericiti….ne-am prapusit in imbratisare fara sa negociem nimic…ca la inceput de mare pov de dragoste,dar in secunda in care obositi de iubire, ne odihneam privindu-ne in ochi vraja s-a spart brusc, si-a rupt privirea si-a curmat timpul, si-a incheiat misiunea fara macar sa mascheze graba, fortareata fusese cucerita si avea si alte locuri de intors, alte suflete de mintit iar povestea s-a sfarsit inainte de a fi inceput.
Iar eu sunt iarasi gata sa jur ca m-am impacat cu Dumnezeu.Ca n-am sa-i mai cer sa-mi dea iubire, fiind ca eu nu stiu sa accept legile lumii in care baietii iubesc altfel decat fetele si ma intreb cateodata in seri intunecate , cine sunt mai fericiti? baietii care inseala fara remuscare cand spun ca iubesc sau fetele care nu pot accepta in ruptul capului ca baiatul le va insela(poate nu din lipsa de iubire ci din instinct salbatic, animalic greu de stapanit in societatea noastra)? Oare nu ar fi mai bine pentru noi sa acceptam ca ei ne inseala decat sa ne inselam ca ei nu inseala?
Nu vreau sa mai fiu trista , e absurd, e greu…e imposibil….
defapt adevarata iubire are nevoie de conditii speciale, de echilibru pentru existenta in zilele noastre , conditii tulburate de realitati din ce in ce mai diverse si mai complexe, absurde si dureroase. Dar un gand nici acum nu imi da pace….poate totusi….iubirea….

app pt maine mai bn zis sub din urmatoarele zile ” CUm sa accepti neiubirea „…

Reclame

despre ce sa mai scriu a?

lumea s-a schimbat….nici macar mirosul de ploaie numai e acelasi..stau cateodata si ma gandesc cat de fericiti eram cand eram copii, toti afara..ne jucam radeam eram chiar fericiti….unde au plecat toate astea? cand ne-am facut mari? unde s-au sfarsit visele si unde au inceput grijile? da grijile….responnsabilitatile..tot…cand ne-am dat seama de toate? cat de usor vedeam tot….nimic nu ne dadea frica..nimic nu ne intrista..nu sufeream…eram toti acolo toamna iarna vara primavara….strangeam frunze si ne aruncam in ele…..iarna faceam oameni de zapada….primavara …picnic….vara..casparabeta noastra doamneee…mi-e dor ..da frate mi-e dor de picnicurile alea la care fiecare aducea ce avea…mi-e dor de jocurile noastre…ascunsea….(ai spart oalele si-ai mancat sarmalele) capra noua;))))) lapte gros(eu eram pernuta:))) 1,2 ,3 la perete stai :))) imparate imparate cat e ceasu la cetate :))) (bn eram cu o mamaliga mai sus decat ceilalti :))) cred sau mi se pare)…9 pietre :))) doamnee cat mai alergam….sau piciorusul:)))….flori fete sau baieti melodi sau cantareti si-o tigara daca vrei..:))) ce mai joc:))) nu aveam timp de plictiseala ….sau cand stateam seara la povesti (din alea de groaza) …mancam seminte…..cand ne-am schimbat toti? cum de ne-a purtat viata asta pe alte cai….?..acum na fiecare pe drumul lui….ne intalnim din an in pasti…si atunci din intamplare…mai radem un pic si atat…..e clar tehnologia asta avanseaza si desparte prieteni:))
dc zic asta ? pai de aia ca asa e…de cand ne-am pus toti mess am renuntat sa mai iesim pe afara ca cica vb pe mess….si atat a fost am vb de ne-am rupt….:))) si acum nici pe acolo nu ne mai intalnim…pt ca fiecare are altceva de facut…ce urat..:P

Hmmmmm lumea s-a schimbat mai vedeti voi copii sa se joace pe afara? nu..acuma se joaca la pc…..isi strica coloana, ochii si copilaria acolo…distractia e afara …..

Uff iara mi-a plecat inspiratia….uff nu imi place deloc…n-am ami scris nimic interesant de secole:)))) vreau sub ..deci spuneti-mi despre ce sa scriu…

e oficial….

dragii mei am ales sa numai scriu despre iubire..sa pun o pauza sau un punct acestul subiect ce numai are loc in viata mea….
da renunt…o sa continui sa ii incurajez pe cei care si-au gasit iubirea dar nu o sa ma mai implic in altceva….nush cum de am luat decizia asta …nu pot sa imi explic…dar asta e….poate ca sunt asa ca vine primavara..(bn asta e doar o scuza…) doar ca mi se pare ca e inutil sa imi fac sperante…sa imi imaginez ca totul e ok cand defapt nu e….hmmm….. o sa vin cu alte argumente ….nu am o stare prea buna…..sa scriu….

dedicatie…

Everybody sees it’s

you.

I’m the one that lost the view.
Everybody says we’re through.
I hope

you

haven’t said it too.

So where do we go from here,
With all this fear in our eyes?
And,

where can love take us now?

We’ve been so far down.

We can still touch the sky.

If

we

crawl

Why did I change the pace?
Hearts were never meant to race.
Always felt the need for space.
And now I can’t reach

your face.

We can still have it all.