Cum eşti tu şi cum e El….

Prieten drag care te lauzi
Că eşti om de omenie,
Şi creştin din moşi strămoşi
Precum toată lumea ştie,
Dacă ai puţin răbdare
Nu-ţi fie cu supărare
Inspirat din Sfânta Carte
Îţi voi spune mai departe,
Cum eşti tu şi cum e El
Fiul Tatălui din Cer.

Tu, creştin numai de nume,
Faci păcatele din lume,
Tu creştin de sărbători
Oare cum nu te-nfiori ?
Tu vii rar la închinare !
Pe El nepăsarea-L doare.
Tu-ntuneric şi neghină
El e Grâu dar şi Lumină.
Tu te porţi cu-obrăznicie
El cu multă omenie.
Tu faci numai ce-ţi convine
Insă El, doar ce e bine.
Tu renunţi când dai de greu
El statornic e mereu.

Tu eşti omul răzvrătirii ,
El Părintele iubirii.
Tu eşti fiu neascultător
El Părinte n-durător.
Tu mereu nemulţumit
Orişicât ţi-a dăruit.
Tu zgârcit în dărnicie
El s-a dat pe cruce ţie.
Tu cârtind mereu pe cale,
El te mustră cu răbdare.
Tu înjuri la supărare
El dă binecuvântare.
Tu te mânii şi porţi ură
El de toţi se mai îndură.
Tu mândria-ntruchipată,
El smerenia curată.
Tu invidios pe-orcine,
El se bucură de bine.
Tu te porţi cu răutate
El revarsă bunătate.
Tu gândind numai la tine
El iubeşte-ntreaga lume.

Tu cu inima de piatră
El cu dragostea curată.
Tu aproape stins de tot,
El, Eternul, Viul Foc.
Tu zăcând fără speranţă
El iubirea ce te-nalţă.
Tu eşti oaia cea pierdută,
El Păstorul ce te-ajută.
Tu în spini între jivine,
El se-apleacă după tine
Te ridică nu te lasă,
Şi cu drag te duce-acasă.
Tu ce plângi căci ţie ruşine
El se bucură de tine.
Tu un fiu risipitor
El un Tată iubitor.
Tu în zdrenţele-ţi murdare
El te strânge-n braţe tare.
Tu ce vrei argat să fii
El te vrea-ntre ai săi fii.
Tu te-ai dat păcatului
El te vrea al Cerului.

Tu creştin de forme reci
El te cheamă să te-ntorci,
Din păcat şi fărădelege
El poate să te dezlege,
Şi să-ţi dea inimă nouă
Nu-mpărţită pe din două
Ci predată numai Lui ,
Doar în slujba Domnului.

Eu şi tu suntem la fel
Însă El, Emanuel,
A venit jos pe pământ
Ca să caute cei pierdut.
Vino azi cu pocăinţă
Cu credinţă şi-umilinţă,
Vino şi vei fi primit
Şi iertat şi fericit
Cu Cristos!

de Teodor Groza
23.02.2009
Vişeu de Sus