Despre Crăciun

Când mă gândesc la Crăciun mă întorc înapoi în timp la perioada când eram mică și îl așteptam cu atâta drag pe Moș Crăciun, îmi amintesc că în timp am început să-i înteleg rostul și valoarea acestui Crăciun, la cadouri, la dăruire și la tot ce înseamnă bun și milostiv .

Acum după 23 de Crăciunuri nu pot spune ca m-am schimbat prea mult eu,, încă iubesc această sărbătoare deși și-a pierdut din valoare, din simț , ca să zic așa …deși sună urât simț J))  oamenii numai simt Crăciunul , mulți dintre noi nu știm ce înseamnă defapt Crăciunul , înseamnă Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Histos , nu este motiv de marketing , de a vinde lucruri și de a minții lumea cu donații pentru cauze insexistente, sincer acum Crăciunul este doar prilej de vânzări și atât .

Nu e nimic milostiv  doar propagandă pentru oamenii bogați care fură de la săraci un an întreg ca mai apoi să dea un maxim de  5%  celor de la care au furat. Mai mult alcool pentru că așa întelege lumea să sărbătorească , cluburi mai pline , haine putine, joint-uri și sex…cam atât . Asta înseamnă Crăciun?

Pe vremea mea Crăciunul însemna iubire, dăruire, colinde frumoase care prevesteau Nașterea Domnului , povești cum a născut Maria pe Mesia , nuci, miros de cozonaci , bradul de Crăciun , apoi cadouri, Crăciunul e prilejul de a strânge toate familia la masă, de a mulțumi pentru tot ceea ce avem și de a ne ruga pentru zile mai bune, de a cere iertare pentru toate rele, de a ne căi pentru tot ce am greșit în fața lui Dumnezeu, de a ne simți mai curați .

Dar nu, acum suntem mai murdari decât am fost până de Crăciun , mai păcătoși și mai răi, ne cumpărăm o tonă de mâncare și de băutură , nu dăm și celor care nu au , chinuim animăluțele fără stăpân cu petarde, a și numai iubim …doar facem sex, împodobim bradul doar ca să ne facem poze pe care le punem pe Facebook împreună cu cadourile scumpe doar ca să părem fericiți , ne trăim viața doar pentru aparențe și nu pentru că asta ne dorim, nimeni numai face nimic din bucuria pe care ti-o oferă ci pentru că așa trebuie sau pentru ca așa face toate lumea.

Și uite asa trece încă un Crăciun !

Reclame

o sa ma opresc un pic…

da o sa ma opresc un pic din continuarea vietii mele ridicole ca sa vb un pic …de vise, ganduri ..poate soapte…eu care visez mult..faceam azi intr-o ora de biologie reconstituirea a mai multor vise…si nu sg ci cu un prieten..am observat ca am un mod ciudat de a visa..un pic cam lung..cam intortocheat…ca iubesc putin si cand zic putin ma refer la o intreaga lista : putin timid, putin timorat, putin copilareste, putin egoist, putin fara scrupule, putin dragut, putin ireal, putin irepetabil, putin cam prea mult si totusi nu ma inteleg..probabil nu o sa ma inteleg niciodata si iar sunt pesimista…da bn ca pot intelege pe altii asta e important sa inteleg dc unii fac ce fac…cred ca am reusit sa urc o treapta macar pe scara vietii mele desi continua sa fie ridicola si fara sens..si saptamana asta si fara culoare…(zic asta la figurat ca la propriu sunt destul de colorata;))) ) ..sunt zile ca astea ce vin acuma cand ma simt inutila..cand simt ca viata mea nu are nici un sens si eu nici un tzel…. se intampla multe..si cam repede ..nu le pot oprii… incerc la fiecare pas sa inteleg dar fara rost..caci timpul le schimba pe toate … ce-am fost azi maine nu reusesc sa mai fiu…ce iubesc azi maine pleaca, caldura de azi maine se transforma in frig..cei de azi maine te uita…ce folos toate..daca ce e azi maine se stinge… la ce folos o ploaie in desert de jumatate de ora daca dupa vine arsita si usuca tot?… la ce folos un foc de o ora la Polul Nord oricum nu topeste mare lucru…. gheata ramane cum si in desert ramane nisipul fierbinte…. si n-ma rezolvat nimic.doar jumatati de masura si eu numai vreau 50% fericire, 50% iubire.., 50% libertate, 50% incredere, 50% speranta… azi numai vreau nici macar 75% din toate acuma vreau 100% poate viata mea va inceta sa para ridicola daca reusesc sa am 100% din toate valorile ce te transforma automat intr-o persoana fericita si capabila sa faca si pe ceilalti fericiti….dar pana la 100% treb sa mai trec prin cateva incercari ca sa fiu pregatita pe deplin…