Prietenia…

Ce frumos e sa faci parte din viata cuiva … sa sti ca ai fost alaturi de persoana respectiva dintotdeauna … de cand era mica .. mica…cand aveam nevoie de un sfat , cand avea nevoie de tine sa-i fi alaturi chiar si pt a viziona un film… sau a bea o ciocolata calda… e frumos cand sti ca ai fost acolo cand a ras cel mai mult , cand a plans si ai facut;o sa rada , cand impartea’ti si o caramea… sau manca’ti jeleuri dalea ieftine pana vi se facea rau… cand erati complice si urzeati tot felul de planuri ca sa-i pacaliti pe ceilalti de pe strada… sau cand ati suferit prima oara din dragoste….sau cand stateati pana tarziu sa povestiti ce-ati facut in ultimul timp …sau cand va loveati cu pernele … sau zilele alea lungi in pijamale la tv :)) sau cand jucati carti :)) pe pedepse… sau petrecerile care nu s emai terminau … sau cand lucrati impreuna si timpul trecerea greu…, sau tentativele de facut prajituri .. uneori reusite alteori esuate…. multitudinea de fotografi facute impreuna…sau nenumaratele ocazii in care va intalneati si radeati… barfeati sau plangeati:)) sau certurile :)) toate toate fac parte din viata…si e frumos sa stii ca ai avut cu cine sa le imparti pe toate….asta e prietenia…!
E trist cand toate astea trec si oamenii nu raman la fel… si nici relatiile nu sunt la fel.. se schimba…e frumos ca ne raman amintirile 🙂 si gustul ala al copilariei….lungile povesti …si clipele pe care nu le vom uita poate niciodata…pe care le vom povestii copiilor , nepotilor… si pe care ni ve vom amintii cu drag in ultimul ceas… asta inseamna prietenia….amintire..poveste..iubire!

in seara asta ….

inainte imi era foarte usor sa scriu despre orice si destul de greu sa le spun oamenilor din jurul meu parerea mea … despre orice subiect de discutie acum lucrurile sau inversat .. vorbesc mai mult si scriu mai putin… parca am uitat placerea aia a mea de a fabula… de a incanta ochiul cititorului…. de a alina suflete si a indulci inimi… vreau sa precizez ca din cele 3 carti pe care le-am inceput pe una sg am dus’o la bun sfarsit aseara…. sunt mandra de mine trebuie sa recunosc :)) … am sa fabulez si in seara asta … macar sa fac ceva bun sa incep saptamana facand ceva util 🙂

<blockquote>” te voi povesti … in seara asta sutelor de oameni , cu dorul inchis in palmele mele prea mici care sa-l incapa…
E vremea sa te scot din ghemele colorate cu care imi torc zilele , e vremea sa te aduc in lumina … si cineva o sa-mi spuna, cineva ma va ajuta sa aflu si eu cat este lumina si cat este noapte in povestea noastra , Si nu-ti voi cere tie asta , asa cum nu ti-am cerut nimic niciodata.
Povestea spune ca el o iubea, nebuneste si neconditionat….si ea venea spre el intodeauna…

Dar voi chiar credeti toate povestile?

Ii desparteau o lume, o stare extrem de civila, oamenii… temerile.. ce sa mai o viata, un timp si aproape 200 de kilometri…. constant, permanent … dureros
dar totusi s-au intalnit cumva,candva , pentru ca asa este povestea, si ei cuminti ca doua papusi si-au asumat rolurile principale.
ochii ei s-au deschis larg , degetele ei au desenat un suflet pe taste si l-au trimis in eter … catre el… rugandu-se , in taina , sa fie recunoscuta… inteleasa. Nu cerea nimic… se mira numai de sufletul lui…
El s-a indragostit irevocabil si a sunat-o doar ca s-o auda. I-a spus atunci povesti despre o sarbatoare, despre sarbatoarea ca a intalnit-o atunci cand avea nevoie mai mult. Ea a cazut sub vraja vocii lui si a stiut de-atunci , de cand el i-a rostit numele prima oara , ca va fi pasare captiva in palmele acelei voci🙂
Glasul lui cald si invaluitor , vocea ei pierduta, de copil speriat…. un dialog de chemari si taceri sonore prin care au inceputsa se cunoasca. Au incercat sa-si atinga sufletele cu vorbe frumoase, chiar s-au atins si-au devenit jumatati imperfecte ale aceluiasu glob….
El a inventat un motiv ca s-o cheme la el .
Ea a inventat un motiv sa mearga la el.
Era Mai si era aproape amiaza cand s-au vazut prima oara. Un amestec de raze si taceri pe care aveau sa-l evoce mereu. Si priviri flamande, si recunoasteri.
In ora aceea a primei intalniri aproape ca nu si-au spus nimic … erau impreuna si era bine…
Lumea in jurul lor isi schimba anotimpurile pentru ca in sufletele lor incoltea vara.
Povestea nu ne spune asta , dar ei erau tineri … dar nu erau singuri de foarte mult timp…sclipea in sufletele lor semnul unor promisiuni demult prafuite… si dureroase …
Dar atunci , in acea clipa fara cuvinte , ca si cum se regasisera la capat de drum, ca si cum se trezisera din somnul vrajitoarelor… le era cald .. le era bine ….le era perfect rotund.
Cand s-au despartit , el a vrut sa o sarute, iar ea s-a ferit. Putea duce cu ea povara sufletului pe care il lasa in palmele lui, putea duce durerea fiecarui kilometru ce avea sa-i desparta in fiecare zi, dar nu putea sa-i lase amintirea guri calde de care nu-si desprinsese ochii.
N-au dansat niciodata , desi ea isi mai doreste sa pluteasca in bratele lui… n-au privit niciodata zorii impreuna, n-au strabatut lumea cu sete de cunoastere si drag de nou … impreuna…. uneori vorbesc la telefon…deseori ea il viseaza si el o viseaza , dar nu-i spune asta niciodata, pentru ca visele unui barbat nu se spun…. uneori s-au iubit nebuneste….dar nu si-au spus niciodata cat de mult se iubesc… si nu-si vorbesc niciodata despre dor sau durere… nu au colindat niciodata parcuri impreuna si nici oameni de zapada n-au facut, niciodata.
Uneori trec saptamani bune de tacere pana cand unul dintre ei tresare speriat si se regasesc prin telefon.
Uneori isi recunosc chipurile , prin fotografii sau privesc acelasi film , desi nu impreuna…. alteori ea ii scrie scrisori pe care nu le trimite niciodata … si deseori el ii scrie poezii pe care ea nu le vede niciodata …… si povestea curge mai departe …nu stim pana cand, autorul suprem nu precizeaza… „

Poveste

hmm…zilele astea mi-a venit o idee pt o poveste..ce stupid totul a pornit de la un vis idiot care nu m-a lasat sa dorm linistita…oricum nu am mai scris ceva concret de ceva vreme…;))..deci o s aincept sa vad daca mai imi vin ideile….

„Am sa va spun povestea mea…nu am crezut niciodata ca am sa o spun cuiva…inca mi se pare ciudat sa vb despre mine…am fost intotdeauna preocupata de cei din jur mai putin de mine…cred ca nimeni nu a iubit mai mult viata decat mine..si totusi in viata se intampla multe….intamplarile naspa din viata noastra sunt menite sa ne faca sa crestem … sa ne transforme din copii in adulti..adulti ce fel suna..de asta mi-a fost frica de maturizare..mereu m-am comportat ca un copil..ador copilaria….dar cum spuneam intamplarile te schimba….si pe mine n-au schimbat…imi aduc aminte de parca tot calvarul meu a inceput ieri si s-a sfarsit in dimineata asta..desi nu a fost ieri , as fi dat timpul inapoi ca eu sa raman tot cum am fost dar degeaba…asta nu se poate….era intr-o dupa-amiaza de toamna tarzie…eu si octav eram ff fericiti..cred ca nu era cuplu mai fericit ca noi…niciodata nu ne certasem si de fiecare data cand am avut nevoie de cineva l-am gasit acolo langa mine..si na..si eu eram pt el..si eram sigura ca si-ar da viata pt mn in orice situatie…si a si facut-o..nu m-am gandit nici o clipa ca poate cineva sa ma iubeasca atat de mult incat sa moara ca sa-mi salveze mie viata…deci ca sa nu tin pe nimeni in suspans….a fost un gest necugetat eram amndoi in parc si eu eram asa bucuroasa ca imi gasisem un job dupa liceu iesisem parca sa sarbatorim….si i-am luat sapca din cap si am inceput sa alerg.. ma jucam..asteptam sa ma prinda..ca sa si-o recupereze si in goana mea jucausa nu am vazut masina din spatele meu…dar el o vazuse si nu facut decat sa ma prinda de mana si sa ma impinga din calea ei..ca in locul meu sa fie el cel lovit…pe moment am crezut ca e un cosmar ..ma uitam la el ..trantit pe asfaltul deabea racorit de primele ploi tomnatice…nu zicea nimic…inima lui ce batea pt mn…se oprise…ochii erau atintiti priveau cerul…nu faceam decat sa plang..ma uram..eu trebuia sa fiu acolo nu el….Cred ca din ziua aia am inceput sa-mi urasc gesturile de copil…am inceput sa urasc toti copii care alergau…si am inceput sa ma urasc pe mine…ma simteam o egoista……

va urma!