Realitatea

Zilele astea v-am plictisit cu problemele mele amoroase .. bine ma bucur ca nu s-a concretizat nimic … inca imi mai pot pastra libertatea, … ce frumos suna… nu cred ca sunt inca pregatita sa renunt la ea .. in plus am avut doar un moment dinala in care m-am simtit singura si vulnerabila acum lucrurile au luat’o pe drumul lor natural… munca iesiri… sunt un stress pt el.. inca nu-mi pot face o obisnuinta sa nu vorbesc cu el... sincer sa aflu ce face atat ma intereseaza…in rest .. hmm…. nu pot sa zic ca mi-a trecut complet pasa asta … dar sunt convinsa ca nu sunt indragostita e doar orgoliu ranit …. e tipul care nush nu e insistent … asteapta sa trag eu de el sau ceva de genu … cred ca asta il face interesant … dar in fine .. toata tevatura asta m-a facut sa scriu o poveste… fabulez…:)

” Am sa inventez azi .. iubitule o poveste , da chiar asa .. se spune ca viata e intotdeauna imprevizibila, asa a fost si cu ei doi….. ea .. hmm.. fata indecisa , frumoasa , dorita , dar neinteleasa…. niciodata in cautarea unui Fat-frumos, calculata , precisa, nebuna uneori , naiva, si extrem de impulsiva… el.. hmm aici e aici… el genul de baiat petrecaret, genul de baiat care „isi traieste viata ” , cel are le incearca pe toate , cel care se lasa purtat pe brate de destin , cine ar fi crezut .. ca acei ochi deschisi ai fetei se vor intalni cu ochii incetosati ai baiatului...
Frica a fost a baiatului nici de cum a fetei .. , ea a pornit curajoasa pe un drum sigur … nu se vedea deloc cu el, ci pur si simplu ii purta o grija deosebita, o obisnuita a zilelor in care lucrau impreuna, avea pentru el sentimetul prieteniei transformat apoi in simpatie , simpatie datorata glumelor si a intaplarilor pe care acesta i le povestea in pauzele de la munca … sau in timpul liber pe messenger, ea nu s-ar fi gandit la o altfel de relatie, dar el.. neobisnuit fiind cu grija unei fete care nu-i cerea nimic si totusi ii era alaturi, rasul si optimismul ei .. l-au facut sa duca totul pe o alta latura … si nu era doar stima pt ca ii fusese alaturi .. si nici obisnuinta de fiecare zi … era ceva nici el nu intelegea…ceva cu totul si cu totul neasteptat … fatuca aia zambareata isi facea un loc acolo langa el .. nestiind cum sa perceapa situatia … si fara sa astepte i-a dat si ei sperante… desi el nu a fost sigur niciodata pe ceea ce se intampla .. o placea si atat … si .ea . hmm.. s-a grabit sa-si faca sperante ca o copila de 15 ani care se indragosteste pentru prima data de un pusti de 17 :)) si s-a lasat purtata asa de vant lucru pe care nu-l mai facuse de o groaza de timp.. ca mai apoi sa se loveasca de un zid …tacearea lui.. si nerabdarea de a afla ce anume s-a schimbat … apoi tacere … si iar tacere..

Iar m-a prins fabulatia … dar in orice caz asta nu ma face sa renunt in a cere un raspuns cuiva .:)) si de a astepta o explicatie :))
Aveam de gand sa scriu cu totul alceva dar voi reveni la vechiul stil de a scrie si la vechile teme :)))
Hai va pup:))

Reclame

„Roxana… ce faci?”

Stiti persoanele alea care atunci cand au ceva de spus le place sa te priveasca fix in ochi sa vada fiecare reactie pe care ai putea’o avea in momentul in care iti spune ?…

ehh fiti pe faza

…am un coleg care atunci cand imi vorbeste spune ….
” Roxana , ce faci?” si o spune atat de apasat ca nush te face sa fii atent si te priveste exact in ochi …. si ii vezi ochii clari si el ti vede pe ai tai ..e ca si cum ar vedea prin tine…. parca ar stii deja raspunsul la intrebarea pe care tocmai ti-a pus’o…. si tu stai si te intrebi ce raspuns asteapta … sau de ce se uita asa la tine…dar magia s-a dus … si tu ii raspunzi , dupa ce te-ai gandit deja ceva timp , cu un „bine” din ala fara nici o importanta … si apoi vraja se risipeste… el isi muta privirea trage un zambet … tu nimic… in cazul asta eu nimic… pentru ca deja nu te mai poti concentra…. decat la privirea lui clar…iar apoi dupa ce gata iti trece numai stii ce ti-a zis . ce te-a intrebat… daca ai raspuns sau nu.. e istorie….

totul s-a intamplat in 5 sec.

.. te-a intrebat ..l-ai privit …ai murmurat un „bine”… si gata fiecare la locul sau .. cu rolul sau.. cu textul bine invatat…. asa sunt actorii.. dau reprezentare cateva secunde, apoi fiecare la repetitii… incepe alta piesa … un alta scenariu… alti actori…. si viata merge inainte…
Dar ce vroiam sa adaug… ce se intampla cand si la telefon are aceeasi reactie?… zici ” alo , da ..” …” buna” si tu zici ” buna , carei treaba?”…. si el zice .. ” Roxana…” urmat de o pauza in care eu magandesc ce ar vrea sa-mi spuna… si zice…” ce faci?”… si iar ma gandesc …. raspund rapid ..” uite bine ..stateam …”…. dar parca deja imi amintesc magia… momentul in care el ma privea fix in ochi si nevoia de-ai raspunde disparea…. si asta e un lucrul pe care nu mi-l pot explica….

ori el joca rolul prea bine… ori n-am inteles eu scenariul….

Cred ca astfel de actori sunt foarte rari ….si ar trebui sa-mi stapanesc foarte bine rolul de inabordabila … si sa las magia sa se vada doar pe scena …. sa fie chiar un rol bine jucat si sa nu confund o piesa bine jucata cu realitatea care nu e chiar asa….